Ne-am gândit să le punem o întrebare simplă modelelor noastre, iată câteva dintre răspunsurile lor…

iFun: Ce te-a determinat să alegi acest job?


(Andreea, 21 ani):

” Hmm … dacă mă gândesc bine ce m-a făcut să mă apuc de acest job a fost dorința unui trai mai bun (și un venit care să depășească veniturile pe care le poți câștiga la noi).
Trecând peste prejudecăți și „gura lumii” în câteva luni am realizat ceea ce nu credeam că e posibil. „

(Viviana, 28 ani):

” Prima oară am văzut o reclamă. Și mi s-a părut interesant. În cele din urmă am zis să încerc pentru că suna tentant.
Sunt de 6 luni aici și nu-mi pare rău de decizia pe care am luat-o. Mi-a schimbat viața radical, într-un sens cât se poate de pozitiv. „

(Claudia, 20 ani) :

” O prietenă mi-a spus că este și în orașul nostru. Am cercetat un pic piața și am ales în cele din urmă, cel mai bine.
Ce m-a determinat să continui și astăzi este faptul că este un job interesant.
În fiecare zi apar provocări noi și oameni noi pe care îi cunoști virtual și poți comunica cu ei.
Sunt o fire extrem de sociabilă și job-ul de model îmi satisface această latură. „

(Mira, 24 ani):

“ Știam că există și în orașul nostru, aveam o prietenă apropiată care era model de ceva timp. Însă, necurioasă de felul meu, nu am pus prea multe întrebari legate de acest job, până când am ajuns într-un moment al vieții în care rămăsesem fără job și aveam nevoie de bani.
Abia atunci, am rugat-o să-mi dea mai multe detalii, după care am pus mâna pe telefon și m-am programat la un interviu.”

(Maria, 32 ani):

“Divorțasem recent, rămăsesem și cu un copil în creștere, aveam cheltuieli prea mari și dintr-o dată trebuia să mă descurc dintr-un singur salariu (mic, evident).
Nu-mi ajungeau banii. Eram disperată!
Până când am văzut o reclamă ce mi-a atras atenția, m-am documentat puțin… și am prins curaj!
Am sunat, m-am programat la interviu, m-am angajat … sunt aici de 1 an și nu-mi pare rău deloc!”

Dacă ești pregătită să faci schimbări radicale în viață ta, următoarea poveste poate fi a ta …

Suntem alături de tine să te ajutăm să faci schimbările de care ai nevoie.

Nu ezită să ne contactezi!

It’s that time of the year!

Acele zile minunate în care femeile fac planuri peste planuri și văd numai inimioare în jur, iar bărbații sunt atât de speriați încât le e frică să mai iasă din casă.

  • Petale sau buchete de trandafiri?
  • Șampanie?
  • Ciocolată și căpșuni?

Sună romantic, nu?

… dar toate aceste lucruri nu se pot compara cu ceea ce putem noi să-ți oferim!

iFun Studio Oradea îți oferă șansa de a te răsfăța singură financiar și posibilitatea de a-ți îndeplini toate poftele.

Și toate aceste lucruri, nu doar de Valentine’s Day, ci în fiecare zi!

De ce să te mulțumești doar cu cele enumerate mai sus?

Când … pe lângă ele mai poți adăuga și vacanțele, sesiunile intense de shopping, relaxările frecvente la centrele spa, răsfățarea cu noi bijuterii și multe altele pe care ți le vei putea permite singură.

Noi, te putem ajuta!

Contactează-ne cu încredere!

Acasa sau la studio?

Auzim frecvent intrebarea: „La studio sau de acasa?” Intotdeauna avem acelasi raspuns: la studio.

Uite aici si de ce:

  1. Studiourile de videochat sunt legale in Romania, vei avea un contract legal prin care vei fi platita.
  2. Munca organizata. Lucrul in cadrul unei echipe te ajuta sa fii organizata, astfel incat tu sa te ocupi doar ca veniturile tale sa creasca.
  3. Castiguri mai mari. Atunci cand lucrezi printr-un studio legal ai siguranta ca acesta este foarte bine promovat, promovarea se face de catre profesionisti, contractele sunt foarte bine realizate, astfel incat sa te bucuri de o reprezentare mai buna la nivel global.
  4. Tehnologie de top. O parte importanta din activitatea de videochat o reprezinta calitatea echipamentelor tehnologice. Un studio este tot timpul echipat cu ultimele aparitii de tehnologie pentru a pastra calitatea serviciilor, deci nu vei avea probleme cu imaginea, sunetul sau lumina. Toate sunt asigurate de studio, astfel incat membrii si tu veti fi tot timpul multumiti, iar munca ta se va desfasura mult mai usor.
  5. Camere personalizate cu decoruri elegante. Lucrul de acasa nu iti poate aduce diversitate, iar un studio are la dispozitie mai multe camere de videochat, fiecare avand un design tematic special, unde te vei simti minunat si diferit de fiecare data. Membrii vor avea parte de diversitate si vor contribui mai mult la cresterea veniturilor tale.

Putem zice ca cele cinci puncte sunt cele mai importante argumente pentru ca tu sa optezi pentru a lucra intr-un studio videochat si nu de acasa, unde nu poti oferi servicii de inalta calitate care sa iti asigure un venit constant cu potential de crestere.

Chiar daca vara a trecut, toamna se arata la fel de frumoasa si vesela! Modelele noastre sunt pregatite de toamna, cu multa veselie si dorinta de munca.

Ioana, cum crezi ca va fi toamna asta pentru tine?

Abia am asteptat toamna, ea vine cu multa energie si culoare! Culorile calde aduc foarte multa veselie in vietile noastre si odata cu ea vine si energia necesara pentru implicare in tot ceea ce facem. Deci, eu sunt foarte sigura ca voi avea o toamna plina de dorinte implinite! 🙂

Ioana, Webcam Model la iFun Studio ne transmite multa energie tuturor.

Te asteptam la noi la studio sa ni te alaturi!

Chiar daca este un subiect mai putin abordat, noi ne dorim ca cititoarele noastre sa stie ca isi pot indeplini dorintele si visele din tinerete. Poate ti-ai dorit dintotdeauna sa calatoresti, sa porti tinute dupa ultima moda sau sa inveti ceva nou, insa lipsa banilor te-a descurajat. Ei bine, poti deveni Webcam Model!

Da, poti sa fii Webcam Model chiar daca ai trecut de prima tinerete! Webcam Model dupa 40 ani -poate ca este ceea ce ai cautat, dar nu erai sigura ca se poate. Femeile mature au o vasta experienta de viata, abilitatile de comunicare sunt mult mai dezvoltate, stiu sa asculte si sa ofere perspective noi, se faca placute și au incredere in ele – un atu extrem de important in aceasta industrie.

Daca nu esti convinsa ca ai putea face fata unei asemenea provocari, echipa iFun Studio Oradea iti ofera tot sprijinul de care ai nevoie pentru a te integra in mediul online specific videochatului.

 

Contacteaza-ne!

Comunica

Webcam models sunt persoane sociabile carora le place sa isi faca prieteni online. Pentru acest tip de activitate abilitatile de comunicare sunt cele mai importante pentru a deveni un Webcam model de succes.

Isi organizeaza propriul program

Firile sociabile sunt și cele mai deschise, adora sa fie libere, sa isi organizeze programul dupa bunul plac. Ca Webcam model poti sa ai programul de munca si timp liber asa cum doresti. Trebuie sa stii ca un numar mai mare de ore lucrate, iti va aduce satisfactii materiale mai mari, insa decizia de a lucra un anumit numar de ore este a ta.

Munceste legal

Vei fi angajata cu un contract legal. Siguranta financiara a modelelor este importanta pentru noi de aceea gasim cele mai bune solutii pentru ca tu sa te bucuri de castigurile tale, la inceputul carierei de Webcam model. La noi, ai optiunea de a primi salariul zilnic, in primele 3 luni.

Este libera, fara griji financiare

Un model de succes, care pune accent pe seriozitate si dedicare in activitatea sa, poate sa ajunga sa castige extraordinar de bine, între 1000-7000 de dolari/luna. In primele trei luni vei beneficia si de suportul nostru, 1.000$, garantat, inca din primele 3 luni de activitate.

In primele 3 luni la Studioul iFun Oradea iti garantam venituri de 1.000$ si plata zilnica!

Studioul iFun ofera un ambient placut și confortabil, fiind dotat cu tot ce iti poti dori pentru ca orele petrecute aici sa fie o incantare. Echipa studioului sta la dispozitia ta pe tot parcusul zilei, fie ca vrei sa porti discutii intime sau sa te faci frumoasa.

Ziua începe exact atunci cand vrei tu. Poate esti o persoana matinala sau una ce ii place sa doarma mai mult dimineata – oricum ar fi, incepi cand iti place. Dupa ce ajungi la studio, munca nu incepe imediat, mai intai ne vom ocupa sa servesti o cafea buna, asa cum iti place. Mai apoi, urmeaza o discutie cu echipa pentru a pregati planul zilei. Salonul de make-up te va primi si el intr-o ambianta placuta plina de culoare și stralucire.

Camera tematica aleasa de tine va fi locul in care iti vei petrece orele de program, intr-o atmosfera placuta si linistita. Camerele sunt dotate cu echipamente de videochat de ultima ora, care iti vor face munca mai usoara. Urmeaza discutiile cu utilizatorii pe care le vei purta in stilul dorit, fara sa te dezbraci sau care sa aiba continut sexual.

Alege sa fii libera financiar pentru tot restul vietii tale!

Criterii de angajare:
– Buletin sau pasaport valabil;
– Varsta minima: 18 ani;
– Limba engleza- nivel mediu conversational;
– Competente PC.

Beneficii:
– Cazare gratuita in primele 3 luni;
– Un contract legal;
– Transport gratuit la locul de munca (in Oradea);
– Comision mare din castigurile tale;
– Optiunea platii incasarilor la zi;
– Premii si bonusuri lunare;
– Corectitudine in efectuarea platilor salariale;
– Sedinte foto si video profesionale, gratuite saptamanale;
– Training-uri de cultura generala, hairstyling si make-up;
– Asistenta tehnica 24/24 ore;
– Camere de lucru individuale;
– Traineri calificati si confidentialitate maxima prin utilizarea unor site-uri doar din SUA si Europa,  neaccesibile din Romania;
– Locatie de vis cu dotari ultramoderne si camere amenajate de specialisti in domeniul design-ului interior.

 

Adresa: Strada Rozmarinului, Oradea, Bihor.

Tel: 0747 108 397

E-mail: office@ifunstudio.ro

 

 

Comunicarea este unul dintre cele mai importante abilitati ale unui Webcam Model. Toata munca se bazeaza pe comunicare, subiecte actuale, psihologia umana, comportamente etc. Modelele depun un efort constant pentru a fi sociabile, de a avea rabdare cu utilizatorii, de a gasi noi subiecte de discutie si de a fi creative.

Echipa iFun lucreaza constant in dezvoltarea creativitatii modelelor prin traininguri individuale si personalizate. Pentru ca activitatea se bazeaza 80% pe comunicare, ne documentam in permanenta pe subiecte atractive pentru utilizatorii de chat. Atunci cand un Webcam Model intampina probleme in comunicarea cu membrul noi ii oferim suport in timp real.

Tot de comunicare tine si limbajul corpului, adica comunicarea nonverbala. Acest fel de comunicare poate transmite uneori mai mult decat limbajul verbal, find un detaliu important care poate face diferenta intre studiouri. Un Webcam Model care stapaneste acest mod de comunicare poate fi unul de mare succes.

Uite cateva sfaturi pentru o comunicare de success!

  • Prima impresie are o importanta majora. Ce trebuie sa faci pentru ca o prima impresie sa fie de success: sa zambesti, sa te simti bine, sa aduci un vibe pozitiv.
  • Contactul vizual este de asemenea foarte important – nu trebuie pierdut pe tot parcursul conversatiei. Mentinerea interesului in comunicarea online se face si prin contact vizual.
  • Comunicarea verbala propriu-zisa sau comunicarea in scris trebuie sa se faca elegant, confortabil, sa mearga de la sine, fara a grabi interlocutorul. Conversatiile trebuie sa fie corecte si din punct de vedere gramatical, in limba engleza. Daca nu stapanesti bine limba engleza, studioul nostru te poate ajuta in aprofundarea ei prin cursuri specializate.
  • Libertate in luarea deciziilor – in unele situatii trebuie sa fii stapana pe tine si sa nu faci lucruri pe care nu le doresti in fata camerei.
  • Limbajul nonverbal ajuta in comunicare foarte mult, dupa un timp vei simti foarte bine cum sa procedezi in anumite situatii doar prin limbajul nonverbal.